Înmulțirea trandafirilor prin metoda „Burrito”

Înmulțirea trandafirilor prin metoda „Burrito” — o metodă unică, dar foarte simplă!Dragi grădinari! Vrem să vă propunem o metodă unică, dar foarte simplă, de înmulțire a trandafirilor prin butași. Probabil știți că mulți grădinari preferă să înmulțească aceste plante prin butași verzi și rareori folosesc marcotajul și altoirea.

Însă butășirea obișnuită și înrădăcinarea directă în sol nu dau aceleași rezultate ca înmulțirea prin metoda „Burrito”.Burrito este un fel de mâncare mexican, care presupune învelirea umpluturii într-o lipie pregătită din aluat. Noi vom realiza ceva asemănător, folosind butașii și ziarul.

Cât de frecvent ați observat cum se rup ramurile lungi de trandafiri după ninsorile puternice de la sfârșitul iernii? Parcă nu sunt înghețate, deoarece stratul de zăpadă nu a permis pătrunderea gerului, dar acest strat de nea le și lezează într-o oarecare măsură.

El nu este dăunător pentru cei care tratează cu pasivitate tăierea ramurilor la începutul primăverii. Iar noi știm ce trebuie să facem cu ele!

Metoda „Burrito” este folosită pe larg în SUA. În Europa ea a început să fie aplicată în pepinierele comerciale pentru înmulțirea portaltoilor.

ASTFEL...1.Butașii de trandafiri nu trebuie să fie mai subțiri decât creioanele: chiar se preferă ca ei să fie mai groși. De asemenea, ei trebuie să aibă lungimea de 15-20 cm. Asemenea butași conțin suficiente zaharuri pentru dezvoltarea rădăcinilor, mai ales dacă se ia în considerație absența frunzelor — frunzele și codițele lor trebuie îndepărtate.

2.Ca de obicei, tăietura inferioară a butașului se face sub un mugur, iar cea superioară — aproximativ între 2 muguri.

3.Cercetați cu atenție butașii, care urmează să fie înrădăcinați: asigurați-vă că ei nu prezintă semne de boală și leziuni. Dacă măcar un butaș va avea o pată de mucegai sau vreun semn mic de boală, există probabilitatea ca toți butașii să fie afectați în timpul păstrării. De aceea, aruncați toți butașii suspecți.

4.Apoi pregătiți ziarul (preferabil, unul mare), o pungă obișnuită de plastic și apă. Adunați cu grijă butașii într-un mănunchi și înfășurați-i atent în ziar, astfel încât să fie acoperiți în totalitate.

5.Unii grădinari preferă să pună un strat subțire de mușchi (obișnuit, de pădure) printre butași: acesta „reglează” aportul hidric la nivelul lor.

6.Așa-zisa „lipie” din ziar și butași trebuie umezită cu apă. Nu o udați prea tare! Puteți să umeziți o cârpă, să o stoarceți puțin și să înveliți „lipia” de ziar în ea. Puteți pur și simplu să stropiți ziarul cu apă, astfel încât să-l umeziți în totalitate. Dacă ați adăugat prea multă apă, permiteți-i să se scurgă.

7.Apoi puneți „lipia” în punga de plastic. Este necesar să o așezați într-un loc întunecos și răcoros, cu temperatura de aproximativ +18°C.8.De fapt, calusul, adică inițierea formării rădăcinilor, durează 3-4 săptămâni. De aceea, mănunchiul trebuie verificat de 1-2 ori pe săptămână.

Cercetați butașii: unii pot să înceapă să putrezească, iar alții să se afle deja în stadiul final, dar calusul lor să nu fie format. Acești butași trebuie aruncați. În general, dacă se respectă condițiile de umiditate și temperatură, numărul butașilor defecți este mic.

9.Toți butașii se dezvoltă diferit și eliberează calusul și rădăcinile tinere în momente diferite. Dacă butașii au deja rădăcini, puteți să-i plantați deja în sol deschis. Doar butașii se pregătesc la începutul primăverii, când se tunde grădina, iar după 3-4 săptămâni solul se încălzește suficient.

10.Plantați-i ca de obicei: cu un mugur deasupra nivelului solului, iar restul — în pământ. Acoperiți-i cu mini-sere sau sticle de plastic.

11.Lăsați-i să se dezvolte încetișor până la începutul verii. Nu uitați să-i umbriți și să-i irigați, când vremea este caniculară.

12.Când frunzulițele se vor dezvolta în mod activ, va sosi perioada, în care veți putea adapta treptat butașii la o cantitate mai mare de aer proaspăt, deschizând mini-serele sau îndepărtând sticlele pe parcursul a 30-60 minute.

Apropo, înmulțirea prin metoda „Burrito” este potrivită și pentru soiurile de trandafiri, care se înmulțesc rău prin butași!

Spor la grădinărit!

Răspundeți la acest subiect

Acest site utilizează cookie-uri și alte tehnologii de urmărire pentru a face diferența între calculatoarele individuale, setările de servicii personalizate, scopurile analitice și statistice, personalizarea conținutului și difuzarea anunțurilor. Acest site poate conține și module cookie terță. Dacă continuați să utilizați site-ul, presupunem că acesta corespunde cu setările curente, dar le puteți modifica oricând. Mai multe informații aici: Politica de confidențialitate și de folosire a cookie-urilor