Cartea-sufletului si a oamenilor de buna credinta.

Buna seara prieteni!!

https://www.facebook.com/Cartea-sufletului-si-a-oamenilor-de-buna-credinta-379815098895668/ https://www.facebook.com/379815098895668/photos/a.379830905560754/769140563296451/O poezie care merita citita cu atenție

Un om fericit

Auzit-am că, pe vremuri, Dumnezeu ar fi dorit Ca să afle, printr-un înger, Dacă omu-i fericit.

Merse îngerul pe cale Lumea-ntreagă colindând, Când la deal şi când la vale, Pe creştini tot întrebând.

Unul zise: – Cum pot, oare, Fericit să mă numesc? Să îmi fie cu iertare, Nu vezi cât de mult trudesc?!

Altul zise cu durere: – Eu aş fi, dar ce să fac, Fiindcă banii-s la putere, Iar eu sunt un om sărac!

Unul spuse cu mândrie: – Eu am bani, ce pot să zic? Am destulă avuţie, Nu duc lipsă de nimic!

Însă, fericit, aş spune Că nu pot să mă numesc, Fiindcă n-am copii pe lume Şi încep să-mbătrânesc.

Altul strigă cu ocară: – O, ce fericit aş fi, Dacă n-aş avea povară O mulţime de copii!

Nu am ce le da la masă, Tare mult mă chinuesc, Cum pot oare cu-aşa casă Fericit să mă numesc!

Când pe altul îl întreabă: – Tu eşti fericit, ori ba? Dând din cap, el spune-n grabă – Hm!, nu prea, măria-ta!

– Dar de ce? Ce îţi lipseşte? Zise îngerul suav. – Aş trăi împărăteşte, Dar sunt trist, că sunt bolnav!

Am umblat prin lumea-ntreagă Pe la doctori, dar n-am leac Sunt slăbit şi fără vlagă Şi nu ştiu ce să mai fac!

Şi, cuprins de întristare, Îngerul plecă mâhnit Că în lumea asta mare Nici un om nu-i fericit! …………………………………….. Merse îngerul ce merse Până când a întâlnit Un om ce sudoarea-şi şterse De pe chipul său trudit.

– Omule, te văd muncind Şi ești mult prea obosit, Ziua toată robotind, Spune-mi: Tu eşti fericit?

Omul se-ndreptă de spate Şi, privindu-l pe străin, Îi spuse cu bunătate: – Fericit sunt pe deplin!

Îngerul sări deodată Iscodindu-l înadins: – Casa ta-i dărăpănată, Focu-n vatră ţi s-a stins.

Ai copii prea mulţi, se pare, Şi cu greu îi creşti pe toţi, Nu ai bani pentru mâncare, Şi eşti fericit, socoţi?

– Eu nu te cunosc, străine, Şi nu ştiu de unde vii Dar, de vrei rămâi la mine Până mâine-n zori de zi.

Iat-acum se face seară, Nu-i bine să mergi pe drum, Că sunt oameni răi pe-afară Şi flămând vei fi oricum.

Nu am bani, nu am avere, Nu am casa un palat, Am în schimb, o mângâiere, Că am sufletul curat.

Casa mea dărăpănată, Cu căldură te-o primi, Chiar de focu-i stins în vatră, Om mânca ce s-o găsi.

Şi cu toţii stând la masă Domnului I-am mulţumi, Că spre noi mereu revarsă Un noian de bucurii.

Să fii fericit în lume Dacă vrei, nu e prea greu, Că averea mea, vezi bine, E doar Bunul Dumnezeu.

El îmi dă mereu putere, El mă iartă când greşesc, El mi-alin’orice durere, El m-ajută să trăiesc.

Cine are-aşa avere Are tot ce şi-a dorit, Are-n suflet mângâiere Şi e-n viaţă fericit!

Am copii pe lângă casă, Am pământ să-l pot munci, Am nevastă credincioasă, Fericit de ce n-aş fi?

Îngerul să-i spună taina Ar fi vrut, dar ce folos? Se vedea că poartă haina Dăruită de Cristos!

Bucuros, el se întoarse Şi zbură spre cer grăbit, Fiindcă, în sfârşit aflase, Un om care-i fericit. …………………………………….. Cine are-nţelepciune Să priceapă, n-ar fi greu: Fericirea nu e-n lume, Ci e doar în Dumnezeu!

Dac-am fi, din întâmplare, Întrebaţi şi noi cândva, Conştiinţa noastră, oare, Ce-ar răspunde? Nu sau da?!

autor necunoscut

Răspundeți la acest subiect

Acest site utilizează cookie-uri și alte tehnologii de urmărire pentru a face diferența între calculatoarele individuale, setările de servicii personalizate, scopurile analitice și statistice, personalizarea conținutului și difuzarea anunțurilor. Acest site poate conține și module cookie terță. Dacă continuați să utilizați site-ul, presupunem că acesta corespunde cu setările curente, dar le puteți modifica oricând. Mai multe informații aici: Politica de confidențialitate și de folosire a cookie-urilor