Bulbi cale (zantedeschia) informatii despre plantarea lor in ghiveci

Bulbii de cala rezista doar pana la -5 grade C si de aceea toamna, inainte de inghet, se scot din pamant, se invelesc in hartie si se pastreaza intr-o incapere intunecoasa si rece.Cala este o planta tropicala ce trebuie crescuta la ghiveci si poate fi tinuta in gradina doar pe perioada verii.Bulbii de cala plantati intr-un sol bun si udati corespunzator vor face o multitudine de flori pe intreg sezonul de inflorire.Plantati bulbii de cala la ghivece de minim 25 cm diametru cu un sol special pentru plantele de ghiveci la o adancime de 10-15 cm.

Are un nume la fel de prețios ca și ea însăși – Zantedeschia (de la numele botanistului italian Giovanni Zantedeschi), dar o cunoaștem mai bine drept CALA.Eleganța și frumusețea ei au făcut-o foarte iubită, mai ales în secolul XIX, când, prin intermediul ei, bărbații își exprimau atracția față de femeile pe care le curtau. Spre deosebire de alte flori, cala este, prin excelență, purtătoarea unui mesaj… sexual, așa că ne vine foarte ușor să înțelegem de ce era un aliat important în exprimarea sentimentelor (care nu puteau fi ușor exprimate prin cuvinte).Cu toate acestea, calele albe sunt un simbol al virginității și al purității, al renașterii, al învierii și, de aceea, sunt des întâlnite în buchetele și aranjamentele care marchează cele mai importante momente din viața unui om. Buchetele de mireasă, care conțin cale albe, sunt, spre exemplu în topul preferințelor.Câteva lucruri interesante, mai puțin cunoscute:

*experții feng shui recomandă calele pentru că oferă încredere, ajută la redescoperirea sentimentelor și împiedică destrămarea unei familii;

_Freud a acordat o atenție deosebită acestei flori (și nu doar în vis); _este cunoscută drept floarea revoluțiilor, unii spun că celebrul pictor Diego Rivera ar fi pictat foarte multe tablouri cu cale, pentru a încuraja o revoluție mexicană.

Calele în ghiveci

Deși cala este perfectă ca floare tăiată (la 10 zile de la tăiere, își păstrează încă aspectul proaspăt), ea este din ce în ce mai des întâlnită și în ghiveci. Are petale groase, cerate, și capete solitare de 15 – 20 cm lungime și, mai mult decât atât, este foarte rezistentă. Mare atenție! Deși pare delicioasă (mai ales în variantele colorate), este o floare toxică, așa că nu încercați să o gustați!

Vestea cea mai bună: se întrețin foarte ușor, chiar și de cei care nu au experiență. Totuși, sunt necesare câteva condiții:

→ lumina – mai ales dacă se află în perioada de creștere, cala trebuie așezată într-un loc călduros și luminos (la soare);

→ umiditate – până la atingerea maturității, pământul trebuie menținut umed în permanență. După creștere, cantitatea de apă cu care este udată trebuie să fie moderată, apa nu trebuie să stagneze în ghiveci sau farfurie;

→ fertilizatori – în lunile ianuarie – martie, o dată pe săptămână, este indicat să aplici un fertilizator special pentru cale.

Sunt frumoase toate oreducere daca le vreau

Răspundeţi la aceasta postare

Răspundeți la acest subiect

Acest site utilizează cookie-uri și alte tehnologii de urmărire pentru a face diferența între calculatoarele individuale, setările de servicii personalizate, scopurile analitice și statistice, personalizarea conținutului și difuzarea anunțurilor. Acest site poate conține și module cookie terță. Dacă continuați să utilizați site-ul, presupunem că acesta corespunde cu setările curente, dar le puteți modifica oricând. Mai multe informații aici: Politica de confidențialitate și de folosire a cookie-urilor